Am 29 de ani. Sunt un fost viitor manager. Am locuit in Bucuresti, am avut un job solicitant si ma jucam de-a normalitatea. A fost un rol simpatic, atata doar ca nu l-am crezut niciodata. Mai demult, candva, am sperat la o viata 'mai buna', la siguranta materiala si la impliniri de tot felul. Nu numai ca am sperat, candva demult, am si di-sperat.. cum ca lumea ar fi rea si viata necinstita. Ca totul tine de noroc si ca in viata trebuie ca sa lupti. Impotriva prostiei, impotriva prostilor, impotriva curentului, impotriva tuturor. De fapt luptam impotriva mea...
Intre timp, cel ce am fost nu mai exista. Intr-un fel.. am si murit deja..si nu, nu e nimic rau, sau negativ. Intelege-ma ca, atunci cand spun ce spun, nu fac decat sa pun in cuvinte ceea ce nu poate fi pus in cuvinte. Vreau doar sa ma fac inteles in ceea ce stiu ca nu trebuie si aproape ca nici nu poate fi inteles, cu mintea adica. Caci mintea, constructia mentala, personalitatea si tot ceea ce credeam odata ca sunt, au disparut. S-au dizolvat odata cu frica si deznadejdea, care si ele, erau cica parte din cine eram. De fapt eu nici nu am fost, cum nici nu voi fi. Doar sunt.
Astazi, sunt martorul propriei mele evolutii. Trezit, ma joc, luptandu-ma cu proprii mei demoni. Stiu ca ce afirm devine realitate si afirm cu tarie ca mai am de invatat. Traiesc vremuri extraordinare, pentru ca aleg sa traiesc acum. Nu mai mananc carne, incerc sa nu ranesc si caut sa ajut. Tot ceea ce aleg sa fac este de fapt o joaca. O minunata joaca de-a viata, cu plans si ras si fara nici un pic de efort.
Daca odata candva urcam cu greu si cu efort, sa ma ridic mandru pe culmi, acuma ma privesc din departare: cum inca urc, mai si cobor, cum aproape cad, aproape zbor.
Sunt mesagerul care spune: viata e asa cum alegem sa fie. Gandul asta poate sa ne sperie sau poate sa ne incante, suntem atotputernici si atot-responsabili.
Imi place sa iubesc! Imi place sa citesc, imi place sa fac sport. Sa meditez, sa comunic, sa invat, de la altii si apoi pe altii si eu la randul meu. Imi plac muzica, filmele, teatrul. Plimbarile, muntele, marea. Istoria, psihologia. Imi cam place tot. Sincer, nu m-am mai plictisit de nu stiu cand. Cand n-am ce face, stau.. si sunt. E greu cu cuvintele astea, stiti voi, sunt limitate, ca si experienta asta materiala - ca asa alegem noi.
Si totusi, aici, acum, in iluzia asta a limitarii, intrevad ca se intrevede o noua treapta in evolutia omenirii, nu intamplator traim acum, nu intamplator se intampla tot ce se intampla...
Daca citesti randurile astea si vrei sa te joci de-a 'hai sa comunicam' - hai sa comunicam. :D
